Bilanţ coronavirus România. Creştere alarmantă a îmbolnăvirilor! 16 persoane au murit în 24 de ore!

Publicat: 24 iun. 2020, 13:07 Autor: Elena Arhiva
Bilanţ coronavirus România. Creştere alarmantă a îmbolnăvirilor! 16 persoane au murit în 24 de ore!

Până astăzi, 24 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.826 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate. Până astăzi, 1.555 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 321 de cazuri noi, din aproximativ 11.000 de teste.

În intervalul 23.06.2020 (10:00) – 24.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (12 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea,

Dintre acestea, 1 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți.

11.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 651.003 de teste. În ultimele 24 de ore au fost efectuate peste 11.000 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 469 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.590 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 362 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 137.200 de lei.

Totodată, în data de 23 iunie a.c., 70 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Publicat: 24 iun. 2020, 13:07 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×